Hoții de mașini și-au îmbunătățit procedurile, devenind din ce în ce mai inventivi. Nu doar că aleg metode creative pentru a ascunde mașinile furate, dar, mai nou, apelează la o categorie nouă de persoane pentru a nu trezi bănuielile polițiștilor.
Polițiștii de frontieră de la Iași au fost surprinși să constate că la volanul unei mașini de lux declarate furată se afla un bătrânel de 62 de ani din județul Suceava. Existând o discrepanță între cel de la volan și valoarea mașinii furate, un Mercedes-Benz Clasa C estimat la 20.000 de euro, polițiștii au trecut la verificări suplimentare.
„La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetățeanul român P.A., în vârstă de 62 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Suceava, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, an de fabricație 2018, înmatriculat în Germania”, se arată într-un comunicat al poliției de frontieră.
Rezultatele cercetărilor au arătat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Germania cu o zi înainte.
Într-un alt caz, la fel de creativ, hoții au transformat o mașină premium într-un transport de deșeuri pentru a putea trece frontiera. S-a întâmplat la punctul de trecere a frontierei de la Petea (Satu Mare), unde polițiștii au descoperit într-o remorcă un Mini One D fără roți și numere de înmatriculare. Acesta a fost evaluat la 8.000 de euro.
În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că mașina fusese declarată furată în Olanda, figurând în bazele de date ca ”bun căutat pentru confiscare”. Întrucât furtul mașinii fusese declarat cu aproape o lună în urmă, hoții crezuseră, probabil, că trucul lor a avut succes și că au scăpat de urmărire.
Chiar și atunci când apelează la metodele „tradiționale”, hoții de mașini preferă mașinile cu o valoare mare de piață. Într-un caz clasic, un tânăr de 35 de ani din România a fost oprit în vama Giurgiu când încerca să treacă frontiera cu un BMW Seria 7 înmatriculat în Bulgaria. Valoarea mașinii a fost estimată la 40.000 de euro, dar în acest segment marjele de eroare pot fi gigantice.
Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Marea Britanie.
Recent, polițiștii de frontieră au remarcat că atenția hoților se îndreaptă nu doar spre modele de lux, ci și spre mașini populare, ușor de valorificat. Nu în ultimul rând, apariția mașinilor electrice a fost o nouă provocare acceptată de amatorii de chilipiruri.